sâmbătă, 31 iulie 2010

Zilele Zalăului văzute din cărucioarele copiilor

.
Am fost uimit de mulţimea de cărucioare întâlnite la această ediţie a Zilelor Cetăţii, aşa că am marşat pe idee. Să ne trăiască tineretul, de la vârsta cea mai fragedă până la 99 de ani!









vineri, 2 iulie 2010

Gura Văii 2010

.
Gura Văii, porţiunea de mal de la confluenţa dintre râul Someş şi valea Agrijului, este un fel de ştrand neoficial al Jiboului. În acest an, datorită ploilor torenţiale, apa a lăsat foarte puţine „limane” acoperite cu nisp uscat.

Pentru că nu se ştie ce surprize ne rezervă timpul, am profitat de prima zi cu soare ca să ne repezim la apă.

Apa Agrijului a devenit atât de adâncă, iar curentul atât de puternic, încât a răpit-o cale de câţiva metri pe Peta, căşeluşa noastră. Ştie să înoate, numai că apa o ducea la vale. În cele din urmă, am trecut-o în braţe, ca pe o mieluşea. Pe parcurs am pierdut un papuc de plastic, aşa că m-am transformat dintr-odată în piratul Bătrânul Jumătate-de-papuci. Am şi o poză, dar n-o arăt decât în particular, prietenilor care ţin neapărat s-o vadă.


Copaci dezrădăcinaţi, stâlpi aduşi de ape, mâl în care te poţi afunda până la genunchi.


Nelipsita poză cu Piscuiul Ronei: un băiat şi câinele său.


Peta, după ce a obosit să ne tot cheme la joacă în apă.
.