luni, 29 august 2011

Reportaje jibouane difuzate de Zalău TV

.
Vineri, 26 august a.c., m-a căutat la bibliotecă o echipă de televiziune de la Zalău TV, corespondenţi locali pentru Antena 3. Din păcate, întrucât părintele nostru, preotul paroh Láber Ferenc, a fost plecat la Satu Mare, n-am avut ocazia să facem un pic de reclamă evenimentului de duminică, 125 de ani de la sfinţirea bisericii romano-catolice.

Reporterii au fost interesaţi de personalitatea lui Wesselényi Miklós cel tânăr, nobilul cu statuie şi în centrul Zalăului, şi în centrul Jiboului. Cum familia Wesselényi a susţinut material biserica şi şcoala confesională calvină, ei au vorbit cu preotul reformat Molnár Endre: Biserică cu legendă în localitatea Jibou



Apoi, i-am condus pe oaspeţi în curtea sudică a castelului Wesselényi, unde am discutat despre faptele (bune şi rele) ale foştilor seniori, baronii din Jibou: Wesselenyi între mit şi adevăr


.

duminică, 28 august 2011

125 de ani de la sfinţirea bisericii romano-catolice din Jibou

.

Biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou a fost sfinţită în Anul Domnului 1886, adică tocmai cu 125 de ani în urmă.

Ea a fost construită cu sprijinul muncitorilor italieni şi polonezi care au lucrat la construirea liniilor de cale ferată, întâi ca şi filie a parohiei din Gârcei, apoi ca parohie de sine-stătătoare, cu o filie în Sâncraiu Silvaniei.

Slujba jubiliară a fost celebrată de Excelenţa Sa Böcskei László, Episcopul Oradiei Mari.

La eveniment, au participat preoţi şi credincioşi din Oradea, Zalău, Cehu Silvaniei, Ilişua, Sâncraiu Silvaniei, Şimleu Silvaniei etc.

LinkCu acest prilej, s-a editat numărul 7 (76) al revistei „Vasárnapi Füzetek” (Caiete de duminică), publicaţie săptămânală în limba maghiară, care poate fi descărcată în format electronic de pe blogul parohiei din Jibou:
http://zsibo.blogspot.com

Cântările au fost intonate de Corul Bisericii „Sfânta Treime” din Zalău.

Exteriorul vechiului lăcaş de cult din Jibou a fost renovat pe parcursul acestei veri, lucrare sfinţită de către Excelenţa Sa Böcskei László, Episcopul Oradiei Mari.

La slujba jubiliară, au fost invitaţi şi au participat şi preoţi de alte confesiuni. În imagine, părintele reformat Molnár Endre.

Domnul să vă binecuvânteze!
.

marți, 23 august 2011

Cliţ 3: Valea Umbrelor

.
(urmare a însemnării Cliţ 2: Stanii Cliţului)

Denumirea de „Valea Umbrelor”, dată părţii superioare a Văii Cliţului, a fost popularizată de cumnatul meu, Deák Zoltán, pe vremea când a lucrat la proiectul descoperimsalajul.ro. Împreună cu prietenul său, Călin Pavăl, el a făcut două incursiuni aici, una în vara anului 2004, alta în februarie 2005.

Valea Cliţului se află la intrarea dinspre Surduc în satul Cliţ (comuna Băbeni), pe dreapta. Debutează cu un loc larg şi mlăştinos. Se merge pe un drum forestier până la cabana silvică. Dacă îi cunoaşteţi pe pădurari şi vă deschid, se poate dormi aici, chiar şi iarna (vezi „Cliţ - Umbre în alb” din „Descoperim Sălajul”). Dacă nu, în „parcarea” dinaintea casei, vara se poate întinde un cort.

După ce prietenii noştri şi-au parcat maşina la umbră, avem 2 km de înaintat per pedes, ca apostolii.

Regiunea e plină de ferigi şi aluni. Chiar am găsit o alună. Evenimentul a fost fotografiat atât de Széll Sándor, cât şi de soţia mea, Simone Györfi. De fapt, majoritatea fotografiilor din însemnările de la Cliţ îi aparţin ei.

Un marcaj forestier, bandă roşie, întâlnit adesea pe cursul superior.

Primele nişe din peretele stâncos.

La intrarea în defileu, ele se înmulţesc şi se măresc. Un chip uman, bărbos, de aproape 1 metru înălţime, veghează de pe peretele din partea stângă (pe sensul de urcuş).

Cercetăm o valea laterală, care are la intrare o stâncă în formă de cap de pisică. Privită din această parte. Din cealaltă parte, ea este un profil uman, faţă în faţă cu o hârcă (un craniu) îngropat în sol. Ne-am înţeles cu prietenii ca aceste imagini să fie prezentate pe blogul lor. Tot aici, ei au fotografiat şi o stâncă în formă de câine. De fapt, când am început urcuşul, mi-am făcut toiagul din mână, deoarece la sosire am auzit nişte lătrături de sus...

Nişa ovală din stânga mi-a atras atenţia.
Fiecare ramură secundară a Văii Cliţului vă rezervă surprize. Din păcate, pozele mele cu „liliacul” (vampirul) sunt neclare, aşa că vă trimit iar la blogul http://szellphotography.blogspot.com/

Filigrane de ocru (oxid de fier galben-brun) pe peretele nişei.
Nu sunt desene rupestre, făcute de mâna omului, dar arată nemaipomenit.

O „ciupercă domnească”.

Un păianjen cu catalige imens, de 10 cm diametru.

Piatra lui Greuceanu. E singurul bolovan alb văzut în regiune, stătea aruncat pe mijlocul potecii, lângă această ciupercuţă filiformă şi elastică.

Înaintăm de mai mult de o oră. Széll Sándor face ultimele fotografii, apoi rămâne în pană de curent. Acumulatoarele ni s-au descărcat mult mai repede decât am fi crezut. De astfel, în „Descoperim Sălajul”, Deák Zoltán povesteşte că în Valea Umbrelor este o zonă care nu poate fi „trasă în poză” nicicum.


Celebrele „nişe extraterestre”, care atrag atenţia tuturor turiştilor. Faceţi o căutare după „Valea Clitului” (scris cu „t”, nu cu „ţ” şi între ghilimele) pe Google Images şi le veţi vedea într-o sumedenie de pagini web, în diferite anotimpuri şi momente ale zilei. La noi, arată mai întunecate deoarece era deja după-masă târzie, iar Soarele era acoperit de un nor.

Defileul continuă, dar noi am hotărât să ne oprim aici şi să revenim altă dată, mai de dimineaţă. În ciuda temperaturilor toride din oraş, aici era răcoare, iar în aer se simţea mirosul caracteristic de stâncă umedă.

Undeva, mai sus, se află Marele Abriu, larg cât un amfiteatru, cu o movilă conică în centru. Valea Umbrelor este un defileu cu multe ramificaţii, imposibil de explorat într-o singură zi. Vedeţi tot pe http://szellphotography.blogspot.com/ câteva imagini de pe „Valea celor cinci bețe” (loc unde aparatul meu a început să clipească roşu, „low battery”, dar apoi şi-a revenit, după ce am plecat de acolo).

.

duminică, 21 august 2011

Cliţ 2: Stanii Cliţului

.
(urmare a însemnării Cliţ 1: Cetăţile zânelor)


Satul sălăjean Cliţ (comuna Băbeni) se află pe malul stâng al râului Someş.

La intrarea dinspre Surduc se află rezervaţia naturală Stanii Cliţului. Peretele abrupt şlefuit de vânturi şi de ape are o înălţime de peste 200 metri, ceea ce constituie o provocare pentru alpinişti. Iată partea răsăriteană...

...zona de sus a părţii centrale (cât a încăput în obiectivul aparatului foto) şi...

...partea de apus. Cine vrea să le cuprindă dintr-o privire să viziteze însemnarea precedentă, unde va găsi nişte fotografii luate din tren.
Joc: pe această imagine se vede un grup de roci mai întunecate decât peretele abruptului, în formă de pisică. Vezi soluţia la sfârşitul însemnării.

Un gard viu apără şoseaua de stâncile prăvălite din înălţimi.

O poartă în gardul viu, îndreptată către un monolit imens...

...cea mai vizibilă parte a unei grădini de paitră, stil budism Zen, în deplina ei naturaleţe.

Vedere din spate a marelui monolit şi a alaiului de bolovani.

Pietre ascunse în umbra copăceilor şi tufişurilor.

Un zid neterminat al urieşilor?

Rezolvarea jocului propus la început: iată unde se află pisica.

Pisica de piatră.


(urmează Cliţ 3: Valea Umbrelor)
.

Cliţ 1: Cetăţile zânelor

.

Harta drumului parcurs cu maşina între Jibou şi Cliţ (Google Maps): 18,5 km

Când se călătoreşte cu trenul de la Jibou la Dej, după ce treci de podul de la Ciocmani, în partea dreaptă apare abruptul dinainte de satul Cliţ, cunoscut ca Stanii Cliţului, una dintre rezervaţiile naturale spectaculoase din judeţul Sălaj. Iată două fotografii din august 2007.

Ca să nu se plictisească pruncii în tren, le-am povestit că ceea ce se vede sunt zidurile unei mari cetăţi a zânelor (cine mă cunoaşte va zâmbi cu îngăduinţă - este evidentă influenţa lui J. R. R. Tolkien) şi, dacă vor privi cu atenţie, vor vedea coifurile lor strălucitoare. Stratagema a funcţionat, copiii au avut ceva de făcut şi s-au distrat urmărind peisajul. În lumina înserării, există părţi stâncoase care reflectă lumina Soarelui, deci afirmaţia nu este chiar gratuită, gen „fairy tales”.

De aceasta dată, în august 2011, prietenii ne-au dus cu maşina la Valea Cliţului. Poate că s-ar putea merge cu trenul până în Băbeni, dar apoi trebuie trecut Someşul. În orice caz, este un traseu prea lung pentru a fi parcurs într-o singură zi, dus-întors, cu bicicleta.

Din Jibou, se trece prin Var, Surduc, până la podul de la Ciocmani, unde pe tabla indicatoare scrie... Jibou - 18 km (no ho! că-s numai 13!).
Nu treceţi podul, ci mergeţi tot înainte vreo 5 km şi un pic, pe lângă peretele stâncos şi abrupt. Şoseaua este asfaltată şi în stare bună.

Drumul urcă, coboară, face o buclă de la capătul căreia se vede în spate podul şi un spaţiu larg în lunca Someşului. De dimineaţă până la prânz, e umbră aici, pe drum, deci este o excursie cât se poate de potrivită prentru zilele cu temperaturi de peste 30 grade Celsius. Se porneşte în zori, când aerul este încă respirabil şi se călătoreşte plăcut până la destinaţie, Valea Umbrelor, care, precum o să vedeţi, este un fel de răcitor natural din piatră masivă. Dar să nu ne grăbim cu povestea.

O exploatare abandonată în dreapta. Apa a sculptat partea decopertată în forme deosebit de pitoreşti.

De pe abrupt, uneori terenul alunecă sau se prăbuşesc copaci peste şosea. Aici, după un astfel de accident, drumarii încă n-au făcut curăţenie.

Copacii au fost tăiaţi şi făcuţi bucăţi, dar solul acoperă în continuare jumătate din drum.

Un bonsai în mediul său natural. E un scoruş de munte, numit şi sorb (Sorbus aucuparia). Fructele roşii grupate în ciorchine seamănă cu cele ale călinului, dar frunzele sunt penate, ca ale oţetarului.

Buza de pe care s-au prăbuşit arborii şi solul.

Stânca merită cercetată. Ea cuprinde pete verzi de microfloră, dungi portocalii de ocru şi, spre surprinderea noastră, inflorescenţe galben-verzui de sulf. Am testat substanţa cu un chibrit, ea s-a topit şi a ars cu mirosul sufocant al dioxidului de sulf, deci nu există nici un dubiu asupra compoziţiei sale.

(continuă cu Cliţ 2: Stanii Cliţului)
.