vineri, 7 octombrie 2011

Ceasuri pictate (1)

.
Turlele multor biserici sunt prevăzute cu cadrane de ceas. Uneori, mecanismele nu sunt achiziționate și instalate, cum e și cazul bisericii romano-catolice „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou. Cadranele ei sunt cu totul albe.

Când am trecut prin Surduc, am observat că biserica ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” (construită în 1913) are cadranele pictate, astfel încât ele arată ora 12:27. La rugămintea mea, poetul Viorel Mureșan l-a întrebat pe preotul paroh Grigore Pop, care a slujit întâi în Cristolțel și Inău, de unde s-a mutat în 2002 în Surduc.

Citim în Sfânta Evanghelie după Ioan 12:27: „Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta? Doar pentru aceasta am venit în ceasul acesta.

Pe trei dintre cadranele bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Cuceu (1852), arătătoarele arată 12 fără un sfert. Părintele Daniel Baboș, paroh din 2003, crede că e un îndemn să nu lăsăm cele sufletești pe ultima clipă.

Pe cadranul dinspre altar, ploaia a spălat varul și se văd urmele a două arătătoare pictate anterior, care arată 10:30. Ele ar putea să trimită către un alt verset din Sfânta Evanghelie după Ioan: „Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu